În ziua de 18 martie a.c., polițiștii au depistat pe DN 31, în comuna Mănăstirea, județul Călărași un bărbat, de 39 de ani, angajat al unei societăți comerciale din Călărași ce are ca obiect de activitate executarea lucrărilor de reparații drumuri județene și comunale, în timp ce conducea o autoutilitară de deszăpezire, deși consumase alcool.
La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Sancțiuni contravenționale aplicate, permise de conducere reținute și certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști în municipiul Călărași.
În perioada 17/18 martie a.c., Poliția Municipiului Călărași, a organizat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma activităților desfășurate, a fost constatată în flagrant o infracțiune la regimul rutier.
Au fost aplicate 19 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5385 lei, dintre care 4 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 5 conform O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 1 la alte acte normative.
Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Și în zilele următoare polițiștii vor fi la datorie, pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Comentarii recente