Home / Actualitate / Copiii vulnerabili au avut acces limitat la hrană, educație și medicamente în timpul stării de urgență (Studiu Salvați Copiii)

Copiii vulnerabili au avut acces limitat la hrană, educație și medicamente în timpul stării de urgență (Studiu Salvați Copiii)

Mai mult de o treime dintre familiile vulnerabile socio-economic au întâmpinat dificultăți în a procura alimentele necesare hrănirii copiilor în timpul stării de urgență, iar 23% nu au putut asigura copiilor medicamentele necesare. Sunt datele unui studiu efectuat de Salvați Copiii în rândul beneficiarilor programelor socio-educaționale ale organizației, în perioada 22 – 25 aprilie, care arată, totodată, că peste 40% dintre copiii din eșantion nu au beneficiat de educația online, ceea ce agravează clivajul social. Conform estimărilor Salvați Copiii, numărul copiilor de vârstă școlară aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială care nu au participat la educația online poate trece de 400.000 de copii.

 Cercetarea sociologică relevă riscurile suplimentare la care sunt supuși copiii care provin din medii vulnerabile, în situație de criză socială. Astfel, imposibilitatea de a participa, în timpul stării de urgență, la programele socio-educaționale unde, pe lângă îndrumare pedagogică și sprijin          psiho-emoțional constant, primesc și o masă caldă, i-a expus o dată în plus marginalizării sociale și problemelor care derivă din aceasta.

În pofida eforturilor sporite ale Salvați Copiii România de a identifica măsuri urgente de suport psiho-social, multe dintre problemele familiale sunt mai greu de identificat atunci când nu există monitorizare activă a copilului, pentru a preveni situațiile de risc.

Astfel, datele anchetei sociologice arată că:

  • 66% dintre respondenți afirmă că cel puțin o persoană din gospodărie a fost afectată pe plan profesional în timpul crizei pandemice și al măsurilor de carantină socială luate. Cei mai mulți spun că nu mai pot găsi de muncă ocazional (27%) sau că sunt în șomaj tehnic (17%);
  • 7% dintre respondenți spun că au rămas fără loc de muncă ca urmare a acestei crize;
  • 36% dintre respondenți afirmă ca nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesitate;
  • 23% dintre respondenți spun ca nu au putut procura medicamente necesare copiilor;
  • 15% dintre respondenți menționează că nu au avut acces la medic.

 ACCESUL REAL LA EDUCAȚIE

Un factor suplimentar și agravant de discriminare l-a constituit în această perioadă accesul limitat sau lipsa accesului la educație.

 La nivelul celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, 162 au avut lecții online la toate materiile și 351 la unele materii, ceea ce înseamnă că 378 (42,42%) de copii nu au avut acces la educație online, ci doar la alte intervenții de educație la distanță, la sprijin educațional din afara școlii sau au fost complet privați de educație.

În ceea ce privește cauzele care au accentuat acest fenomen de marginalizare socio-educațională a copiilor vulnerabili, cele majore sunt lipsa unor politici publice naționale, care să acopere familiile vulnerabile și în general familiile unde accesul la internet și tehnologie pentru școala online lipsește sau este limitat.

Analizând situația celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, observăm că:

  • 89 nu au acces la internet deloc (10%)
  • 541 au acces la internet acasă doar prin telefoane mobile (60,7%)
  • doar 261 au acces la internet și de pe desktop, laptop sau tablete (29,2%), dintre care doar despre 112 putem spune că au acces individual la echipamentele respective (12,2%).

În ceea ce îi privește pe părinți, doar una din 10 persoane spune că reușește să își ajute suficient toți copiii pentru a continua să învețe în această perioadă, iar 40% dintre respondenți afirmă că nu reușesc să își ajute suficient copiii să învețe în această perioadă.

 RECOMANDĂRI URGENTE

Doar unul din 10 părinți afirmă că speră să primească ajutor de la autorități, dacă efectele crizei se vor prelungi. Majoritatea persoanelor afirmă că așteaptă ajutor din partea instituțiilor societății civile, unele specificând și faptul că, de la declanșarea crizei, singurul sprijin pe care l-au primit a fost din partea Organizației Salvați Copiii sau a altor ONG-uri.

Pentru o intervenție cât mai eficientă, care să corecteze decalajele,  Salvați Copiii solicită Guvernului și autorităților locale ca, în perioada verii, în funcție de evoluția pandemiei și redefinirea restricțiilor sociale, să poată fi organizate cursuri de recuperare cu grupe mici de copii, în spații cu destinație educațională.

Totodată, organizația recomandă utilizarea sumelor destinate programului „Cornul și laptele” pentru achiziționarea de alimente pentru copiii vulnerabili și utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul alimentelor către familiile copiilor.

În ceea ce privește intervenția organizației, până pe 15 iunie, Salvați Copiii România activează un mecanism special de suport educațional și incluziune socială pentru copiii vulnerabili, lansând un apel pentru ca 2.000 de copii să poată beneficia de acces constant și exclusiv la o tabletă conectată la internet și care să aibă instalate programele prin care se desfășoară lecțiile online.

Totodată, 120 de profesori vor fi pregătiți prin cursuri speciale, pentru a putea lucra apoi online cu acești copii. Mai mult, echipele Salvați Copiii România vor oferi suport pentru dezvoltarea abilităților de folosire a tehnologiei și utilizare sigură a internetului, atât pentru copii, cât și pentru părinți/reprezentanții legali.

În funcție de evoluția pandemiei și de redefinirea restricțiilor sociale, pedagogii din programele educaționale Salvați Copiii vor opta pentru organizarea unor cursuri de vară, pentru ca toți copiii să poată recupera lunile de absență școlară, în paralel cu organizarea unor lecții intensive online, după ce toți copiii vor avea acces la acestea, în așa fel încât să recupereze decalajele și să fie reintegrați unui proces educațional firesc în anul școlar următor.

Pentru achiziționarea tabletelor, pentru a ajunge la cât mai mulți copii în risc este nevoie de solidaritate și donații.

Companiile care vor să susțină activ accesul copiilor vulnerabili la educație pot contribui la fondul special creat pentru aceștia la Banca Comercială Română –  RO78RNCB0071011434790035.

Totodată, Salvați Copiii România pune la dispoziția tuturor celor care vor să corecteze situația injustă de excluziune socio-educațională numărul de SMS 8847 – text SALVEZ (4 euro – donație singulară) și donația on line www.salvaticopiii.ro/coronavirus/sustinerea-copiilor-vulnerabili

Notă pentru redactori: Studiul tip anchetă sociologică a fost realizat telefonic, în perioada 22-25 aprilie 2020, pe un eșantion neprobabilistic format din beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii.

Mărimea eșantionului: 513 familii, dintre care 99% au cel puțin un copil înscris la școală.

About admin

Check Also

ANUNȚ DE MEDIU-COMUNA FUNDENI

Beneficiarul COMUNA FUNDENI, cu sediul în, comuna Fundeni, județul Călărași, str. Trandafirilor, nr.25, anunță decizia privind …