sâmbătă , 5 octombrie 2024
Breaking News
Home / Actualitate / 128,2 milioane euro pentru 154.003 fermieri

128,2 milioane euro pentru 154.003 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2016, este de 128,2 milioane euro pentru un număr de 154.003 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Precizăm că din această sumă, s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)110,2 milioane euro dintr-un total alocat României de 1.772 milioane euro, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului.

Diferența de 18 milioane euro reprezintă avansul pentru Măsura 13 – „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”, măsura de dezvoltare rurală delegată de AFIR, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

Reamintim că potrivit art.1 din Regulamentul(UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru plătile directe si pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafată si legate de animale, precum si de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce priveste plătile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de:”(…) până la 70 % în cazul plătilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 si de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale mentionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”.

De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plătile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Menționăm că plăţile finanțate din FEGA se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Luni a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor la Promenadă

✅ Luni, 30 septembrie 2024, a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor la obiectivul de …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive