Asociația Pur și Simplu Verde a organizat o serie de întâlniri cu autoritățile locale din mai multe orașe, pentru a discuta despre tranziția spre localități mai prietenoase cu mediul. Reprezentanții Asociației au prezentat ghidul de bune practici realizat în cadrul proiectului Teens For Green Cities și ideile cu care au venit tinerii ce au participat la concursul organizat în cadrul aceluiași proiect.
“Discuția de zilele trecute pe seama concluziilor concursului Teens for Green Cities mi-a arătat încă o dată că tinerii sunt o resursă extrem de importantă mai ales atunci când vine vorba de a face lucrurile mai bune pentru viitor. Am apreciat ideile lor îndrăznețe și dorința sinceră de a face din locurile în care trăiesc orașe sustenabile. M-am bucurat totodată să aflu și cu au existat tineri din Piatra-Neamț înscriși în acest concurs și vreau să le mulțumesc lor și pe această cale. Subliniez încă o dată că un oraș verde nu-i un moft, ci un angajament pe care trebuie să ni-l luăm în fața copiilor și nepoților noștri, în fața generațiilor viitoare, iar noi la Primăria Piatra-Neamț suntem conștienți de acest lucru. Încercăm să progresăm în acest sens, iar experiența societății civile în cazul de față ne este necesară. De aceea apreciez foarte mult munca partenerilor de la Asociația Pur și Simplu Verde„, spune viceprimarul din Piatra Neamț, Alin Lehăduş.
La Bacău, discuțiile s-au concentrat pe viitoarele proiecte ale orașului în zona verde. Reorganizarea traficului este considerată o prioritate, iar autoritățile promit că anul viitor orașul se va transforma într-un adevărat șantier, în tranziția sa spre verde. Viceprimarul Bacăului, Cristian Ghingheş, a declarată după întâlnire că „a fost o discuție foarte utilă atât pentru mine, cât și pentru colegii mei consilieri locali, în care nu doar că am aflat care sunt așteptările tinerilor de la un oraș astfel încât să îl considere verde, dar am și pus bazele unor întâlniri pe care vrem să le găzduim la nivelul municipiului Bacău pentru a identifica 2-3 priorități verzi locale pe care să ni le asumăm la primărie și pe care să le urmărim cu acțiuni și proiecte concrete.”
La Pitești, consilierul județean argeșean, Bogdan Ivan a s-a întâlnit și cu Andreea Dijmărescu, cea care a câștigat concursul organizat de Asociația Pur și Simplu Verde și a discutat cu ea despre propunerile ei în domeniul sustenabilității. Consilierul a vorbit și despre încurajarea transportului verde și despre necesitatea unei linii de cale ferată de mare viteză care să lege Bucureștiul cu Piteștiul pentru dezvoltarea economică a județului Argeș, dar și încurajarea transportului verde.
Dezbateri similare au avut loc cu autoritățile locale din Călărași, Timiș și Tulcea. „Am văzut o deschidere extraordinară a primăriilor pentru ideile tinerilor. Mulți reprezentați ai autorităților locale au fost deschiși unor parteneriate cu tineri, mediul de afaceri si alte parți interesate pentru implementarea priorităților verzi ale orașului, cât și unor implicări internaționale pe subiectul de protecție a mediului”, a declarat Ioana Petrescu, președintele Asociației Pur și Simplu Verde.
Programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.
Asociația Pur și Simplu Verde este o organizație nonguvernamentală, independentă și apolitică, înființată din convingerea că este nevoie de sprijinul și acțiunea societății civile pentru ca România să se dezvolte durabil. Dezvoltarea durabilă este soluția care satisface nevoile oamenilor în prezent, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Misiunea asociației este de a crea o comunitate activă de voluntari, care prin acțiunile lor să producă schimbări durabile în toate domeniile și la toate nivelurile societății.
Informații de contact:
comunicare@pursisimpluverde.ro
www.facebook.com/pursisimpluverde
www.instagram.com/pursisimpluverde
www.youtube.com/channel/UCLsO3ZPkmI0GgdwsMM1n7zg
Comentarii recente