Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi…
Read More

Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi…
Read More
Registrul Auto Român (RAR) a precizat, într-un comunicat de presă, că șefii reprezentanțelor județene ale instituției vor fi obligați să…
Read More
Banii provin din fonduri europene. Suma va fi acordată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în două tranșe a câte…
Read More
În cadrul ședinței 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆, 𝐬𝐢𝐥𝐯𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆, 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 de luni, 12 decembrie 2022, am propus 𝟳…
Read More
Primarul liberal al comunei Borcea, primvicepreședinte PNL Călărași, Theodor Aniel Nedelcu Pațurcă, a reușit să finalizeze documentația necesară acestei etape…
Read More
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, efectuează…
Read More
Trei microbuze electrice vor fi achiziționate cu bani din PNRR ,,După succesul proiectului de alimentare cu gaze al comunelor Unirea,…
Read More
La data de 07 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului…
Read More
Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de joi se află proiectul privind bugetul de stat pe anul 2023,…
Read More
La data de 06 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor…
Read More
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca…
Read More
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Cu o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles care reunește miniștrii de interne ai…
Read More
Elevii clasei a-X-a B ai Liceului Pedegogic Ștefan Bănulescu s-au strâns zilele acestea la o șezătoare pentru pregătirea sărbătorilor de…
Read More
Luni, 5 decembrie 2022, la sediul Organizației Județene Călărași a PNL, femeile liberale au adus zâmbete pe chipuri de copii,…
Read More
𝐎𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎: Prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, serviciul religios, alocuţiunea prefectului judeţului Călăraşi,…
Read More