Home / Anunturi / Comunicat Primaria Calarasi / COMUNICAT DE PRESĂ privind anularea evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Zilelelor Municipiului Călărași

COMUNICAT DE PRESĂ privind anularea evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Zilelelor Municipiului Călărași

În perioada 1-2 octombrie 2016 este planificată desfășurarea evenimentului ocazionat de sărbatorirea Zilei Municipiului Călărași – 421 de ani de atestare documentară.

Programul activităților implică operatori economici locali și din țară, elevi, cadre didactice, sportivi și antrenori, persoane fizice și instituții publice.

Punerea în aplicare a evenimentului în structura planificată și la nivelul calitativ al activităților de acest gen organizate până acum de Primăria Municipiului Călărași apare, la acest moment, ca imposibilă, având ca efect anularea lui.

Menționăm faptul că decizia anulării evenimentelor nu a fost una ușoară, însă ea a fost adoptată de către conducerea Primăriei Municipiului Călărași în urma unei analize pertinente a tuturor cauzelor.

”Vreau, în primul rând, să asigur călărășenii că decizia anulării acestui eveniment a fost luată în urma unei analize obiective și corecte pe care am făcut-o împreună cu colegii mei din primărie și că ea a avut la bază motive întemeiate, care au legătură cu cerințele calitative pe care acest eveniment trebuia să le aibă. În proxima ședință a Consiliului Local Călărași voi veni cu propunerea realocării bugetului destinat organizării Zilelelor Municipiului Călărași către investiții în infrastructura stradală. Colegii noștri din Consiliul Local pot veni, bineînțeles, cu propuneri în acest sens care vor fi dezbătute și asupra cărora sunt convins că se va lua cea mai bună decizie.”

Primar Daniel Ștefan Drăgulin

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

ANEXA 11 la metodologie   Anunţ public privind decizia etapei de încadrare   Primăria Municipiului …

Eroare RSS: WP HTTP Error: Nu a fost furnizat un URL valid.

Sport

Anunturi

Buletin de presa I.P.J. Calarasi


Find us on Facebook

Canalul Divers Media

Comentarii recente

Arhive