sâmbătă , 14 septembrie 2024
Home / Actualitate / De la o casă de pariuri a fost sustrasă suma de 24.800 de lei dintr-o casetă metalică

De la o casă de pariuri a fost sustrasă suma de 24.800 de lei dintr-o casetă metalică

La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliţie Municipiului Călărași au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că de la o casă de pariuri a fost sustrasă suma de 24.800 de lei dintr-o casetă metalică.

Cercetările desfățurate cu operativitate de echipa complexă formată din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași, Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și  Serviciului Criminalistic, au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani.

În fapt, două persoane au intrat prin efracție în incinta societății comerciale de unde au sustras suma de 24.800 de lei, iar cel de-al treilea tânăr a asigurat paza.

Astfel, în data de 12 martie a.c., polițiștii au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare pe raza municipiului Călărasi, fiind descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor articole vestimentare aparținând persoanelor în cauză, bunurile achiziționate cu banii sutrași, precum și suma de 13.000 de lei.

Față de doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, ulterior la data de 13 martie a.c., Judecatoria Călărasi a emis mandate de arestare preventive pentru de 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Încercăm să redăm cetățenilor spații libere, curate

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași – Acolo unde există loc verde încercăm să redăm cetățenilor …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive