miercuri , 29 noiembrie 2023
Home / Actualitate / Depistat la volan fără permis de conducere | Reținut pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu

Depistat la volan fără permis de conducere | Reținut pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu

Reținut pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu

 

Polițiștii  din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani cercetează în stare de reținere un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

În seara zilei de 17 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Luica, județul Călărași, cu privire la faptul că soțul a agresat-o fizic.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și în baza acestuia s-a emis ordinul de protecție provizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuință.

Ulterior, după emiterea ordinului de protecție, bărbatul a revenit la domiciliul comun unde a provocat scandal, iar peste noapte a dormit într-o camera a locuinței.

Cercetările au fost extinse sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, iar la data de 18 aprilie a.c., acesta a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Cel în cauză au fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi sesizat parchetul în vederea luării unei măsuri preventive.

 

 

Misiuni pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au verificat 82 de societăți comerciale, 2 operatori de transport persoane și 573 de obiective de interes.

Totodată, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au controlat 760 de mijloace de transport, 162 fiind mijloace de transport în comun și 885 de persoane, dintre care 333 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 552 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

 

Depistat la volan fără permis de conducere

 

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

În ziua de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, deși nu poseda permis.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

 

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

PNL nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private

Partidul Național Liberal este un promotor al sistemului de pensii private și nu va sprijini …