Home / Actualitate / Depunerea declaratiei in vederea stabilirii CASS, obligatorie pentru anumite categorii de persoane fizice

Depunerea declaratiei in vederea stabilirii CASS, obligatorie pentru anumite categorii de persoane fizice

Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal (vezi anexa) datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate astfel:

            a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia sau

            b) la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară.

 

De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții descrise mai sus.

 

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declaraţiei, în funcție de opțiunea exercitată de persoana fizică.

 

*   *  *

Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul INFO ANAF/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.

Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media – cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:

  • Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 – la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;
  • Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro
  • Prin fax la numarul: 021-319.98.57.

Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul INFO ANAF / Comunicate  de presă aflat pe site-ul instituţiei.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA                                                                                                                       

 

 

    

ART. 155 – Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate

(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 , datorează, după caz, contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76 ;

b) venituri din pensii, definite conform art. 99 ;

c) venituri din activități independente, definite conform art. 67 ;

d) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau III , pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (7) – (9);

e) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 ;

f) venituri din investiții, definite conform art. 91 ;

g) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;

h) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117;

i) indemnizații de șomaj;

j) indemnizații pentru creșterea copilului;

k) ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

l) indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale.

(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Concursul Național de Dresaj și Sărituri peste obstacole ”Cupa calului de sport Românesc”

Romsilva sub egida Federației Ecvestre Române, va organiza în weekend-ul (17-19 Mai 2024) la Herghelia …