La data de 26 iunie a.c., ora 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați prin plângere, de o femeie în vârstă de 29 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unui magazin din municipiul Călărași, persoane necunoscute, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras banii din geantă.
În fapt, polițiștii au constatat că femeia s-a deplasat în incinta unui magazin situat pe strada Prelungirea București, de unde a luat mai multe obiecte de îmbrăcăminte, cu scopul de a le cumpăra și a intrat în cabina de probă. După ce a probat obiectele vestimentare, aceasta a ieșit din cabină lăsându-și geanta nesupravegheată în interior.
Când a revenit după geantă a constatat că din portofel îi lipsește suma de 7.000 de lei, bani necesari pentru o intervenție medicală.
Cercetările desfășurate cu operativitate au condus la identificarea a 2 persoane, în vârstă de 22 și 43 de ani, care au recunoscut că în timp ce se aflau în magazin, au profitat de neatenția femeii și au sustras din geanta acesteia suma de 7.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Comentarii recente