Din luna februarie 2016, Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Calafat, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri Vidin (partener lider), Camera de Comerţ şi Industrie Vidin şi Asociatia Română pentru Industrie Electronică şi Software – filiala Oltenia derulează proiectul “Reţeaua de biciclete electrice”, proiect finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020, Axa prioritară nr. 1: O regiune bine conectată, Obiectiv specific nr. 1.1: “Îmbunătăţirea planificării, dezvoltării şi coordonării sistemelor de transport transfrontaliere pentru conexiuni mai bune la reţeaua de transport TEN-T”.
Proiectul are drept obiectiv crearea unei reţele pentru biciclete electrice în întreaga zonă transfrontalieră România şi Bulgaria, în scopul de a realiza o mobilitate individuală îmbunătăţită a transportului durabil.
În cadrul proiectului sunt prevăzute o serie de evenimente sub sloganul – Info Day E-Bike- cu biciclete electrice, evenimente care se vor desfăşura în aria transfrontalieră România-Bulgaria.
Unul dintre aceste Info Day –uri se va desfăşura miercuri,12 Octombrie 2017, și în Călăraşi pe esplanada Consiliului Județean Călărași, începând cu ora 9.00
Călăraşiului ca și partener/operator de stații de biciclete i-au fost alocate un număr de 10 biciclete electrice si o staţie de încărcare.
Comentarii recente