Breaking News
Home / Actualitate / Informare

Informare

Convocarea Adunării Generale a Acționarilor de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA precum și orice altfel de convocare care are drept scop desemnarea, menținerea în funcție, revocarea, etc., a administratorilor – Consiliului de Administrație – (al) unei intreprinderi publice cum este Societatea ECOAQUA S.A, precum și orice Hotărâre luată în temeiul acestei convocari de către ADI, sunt lovite de NULITATE ABSOLUTĂ.
ADI își depășește atribuțiile prevăzute de lege și își arogă drepturi în regim de putere publică care sunt atributul doar al autorităților publice și nu al ADI, nulitatea absolută a acestor acte și fapte juridice fiind întemeiată pe următoarele norme imperative ale legii:
1. Potrivit art. 5 alin. 1 lit. i) și art. 89 alin. 2 din Codul administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, care arată că:
Art. 5. „În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
i) asociaţiile de dezvoltare intercomunitară – structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru furnizarea în comun a unor servicii publice;
Art. 89
”(2) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se constituie în condiţiile legii, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice. Zonele metropolitane şi aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale componente au ca scop dezvoltarea infrastructurilor şi a obiectivelor de dezvoltare de interes comun. Autorităţile deliberative şi executive de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale componente îşi păstrează autonomia locală, în condiţiile legii”,
Asociația de dezvoltare intercomunitară cum este și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA nu poate încălca autonomia locală și nici nu poate să își substituie drepturile Adunării Generale a Acționarilor dintr-o întreprindere publică prin luarea unor decizii care încalcă dreptul exclusiv al autorităților publice și al acționarilor dintr-o întreprindere publică, de a hotărî in AGA, numirea, înlocuirea, revocarea, etc. a Consiliului de Administrație al societății pe acțiuni – întreprindere publică supusă regimului juridic prev. de OUG nr. 109/2011 și al Legii nr. 31/1990 rep a societatilor.
2. Potrivit art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 109/2011:
„(1) Membrii consiliului de administraţie SUNT DESEMNAŢI DE ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR, la propunerea consiliului de administraţie în funcţie sau a acţionarilor”.
3. Potrivit art. 137^1 din Legea nr. 31/1990 rep. a societăților:
„(1) Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
(2) Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari.
(3) Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
(4) Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese”.
Potrivit art. 30 alin. 8 teza I si alin. 9 din O.U.G. nr. 109/2011 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 111/2016
Art.30 alin. 8, teze I: „Administratorii pot fi revocați de către adunarea generala a acționarilor conform legii, în condițiile stabilite în contractul de mandat (…)”
Art.30 alin. 9 „În cazul în care, din motive imputabile, administratorii nu îndeplinesc indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractele de mandat, adunarea generală a acţionarilor îi revocă din funcţie şi hotărăşte, în termenul prevăzut la art. 64^4 alin. (1), declanşarea procedurii de selecţie pentru desemnarea de noi administratori, în conformitate cu prevederile art. 29. Administratorii revocaţi nu mai pot candida timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru alte consilii de administraţie prevăzute de prezenta lege”.
4. Potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 1 indice 1 din OUG nr. 109/2011:
(1) Autoritatea publică tutelară şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice.
(1^1) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi întreprinderilor publice prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) şi b) care deţin o participaţie majoritară sau o participaţie care le asigură controlul.
Din coroborarea acestor texte imperative de lege, rezultă fără putință de tăgadă că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA, nu are dreptul de a lua decizii/hotărâri în ceea ce privește numirea/revocarea/menținerea în funcție a Consiliului de Administrație al Societății ECOAQUA S.A. – întreprindere publică, și nici de a face acte de imixtiune, de control sau de intimidare a AGA, aceste acte nelegale intrând în sfera penală, putând fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și altor infracțiuni, precum încălca fără drept și atribuțiile expres prevăzute de lege în competența acționarilor imixtiunea vizand și încălcarea autonomiei locale deopotrivă.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Proiectul „Cariere Meseriașe” 2024

În perioada 7-10 octombrie 2024, caravana”Cariere Meseriașe” a ajuns în 15 unități de învățământ din …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive