Inspectoratul Școlar Județean Călărași demarează proiectul educațional ”Sprijin pentru Bacalaureat 2026”, în parteneriat cu Asociația EM, Platforma EduTeam și unități școlare din localitățile Călărași, Oltenița și Lehliu-Gară. Este cel de-al doilea proiect similar, după cel prin care, începând cu 24 ianuarie a.c., peste 100 de elevi de clasa a VIII-a din întreg județul participă, în fiecare sâmbătă, la sesiuni de pregătire suplimentară la limba și literatură română și matematică în vederea promovării Evaluării Naționale, în cinci centre.
Analiza rezultatelor obținute la nivel județean, atât la simularea din luna decembrie a examenului de bacalaureat, dar și procentele de promovabilitate ale ultimilor ani au indicat necesitatea unor intervenții suplimentare pentru îmbunătățirea performanțelor elevilor și au generat demararea acestui proiect.
Se vor deschide, momentan, 3 centre educaționale de pregătire la disciplinele de examen (limba și literatura română, proba obligatorie a profilului și proba la alegere a specializării), unde vor participa minim 100 de elevi (40 minim în fiecare centru) la sesiunile de pregătire de câte 3 ore/săptămână/materie, susținute de profesori calificați.
Criteriile de selecție ale elevilor care vor beneficia de pregătire suplimentară sunt următoarele: elevi cu dificultăți de învățare(cu note la simulare între 3,50 -5,50), motivație crescută pentru îmbunătățirea performanței școlare și recomandări din partea profesorilor diriginți. Centrele vor funcționa în unitățile școlare partenere din localitățile:
Călărași, sediul Liceului Agricol „Sandu Aldea”, elevi participanți de la Liceul Agricol ,,Sandu Aldea”, Colegiul Economic, Liceul „Dan Mateescu” și Liceul Danubius.
Oltenița, sediul Liceului tehnologic ,,Nicolae Bălcescu”, elevi participanți de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, de la Liceul Tehnologic „Ion Ghica” și de la Colegiul Național „Neagoe Basarab”
Lehliu-Gară, sediul Liceului „Alexandru Odobescu”, elevi participanți de Liceul „Alexandru-Odobescu” Lehliu-Gară și de la Liceul tehnologic Nr.1 Fundulea.
Orele de pregătire suplimentară se vor desfășura în fiecare sâmbătă sau în funcție de orarul stabilit în fiecare centru, primele întâlniri urmând a avea loc pe 28 februarie, începând cu ora 09:00. Elevii vor beneficia de rechizite, materiale promoționale, vor fi evaluați pe tot parcursul pregătirii și vor avea parte și de consiliere educațională.
Bugetul total estimat al acestui proiect este 75000 lei, sursa de finanțare fiind asigurată de Asociația EM, din sponsorizări atrase de la antreprenorii locali.
”Apelul pe care l-am lansat antreprenorilor călărășeni, odată cu deschiderea celor cinci centre de pregătire pentru Evaluarea Națională, a fost auzit. Prin implicarea comună, așadar, reușim să deschidem centre de pregătire și pentru Bacalaureat și vreau să mulțumesc tuturor, profesori, parteneri, antreprenori, pentru că fac parte din aceste proiecte de suflet ale noastre. Ele nu reprezintă doar intervenții punctuale, ci sunt o reafirmare a angajamentului pentru susținerea elevilor călărășeni. Mulțumesc, încă o dată, în numele ISJ Călărași pentru tot sprijinul!”– prof. Alina Laura Tănase, inspector școlar general.
”Prin acest proiect, ne propunem să îmbunătățim rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat. Sperăm ca astfel să îmbunătățim perspectivele educaționale pentru acești elevi și să le oferim o șansă în plus, educațional și profesional. Mulțumim cadrelor didactice care au ales să participe în acest proiect și Inspectoratului Școlar Județean Călărași pentru implicare!” – Radu Grigore, președintele Asociației EM.
Biroul de presă al ISJ Călărași
















