Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, pun în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Călărași, la 2 unități de învățământ și la sediul unei unități administrativ-teritoriale, într-un dosar de delapidare.
Din cercetări a reieşit faptul că, din anul 2015 și până în prezent, în incinta celor 2 unități de învățământ, dezafectate și aflate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, ar fi fost cazați mai mulți muncitori, angajați ai unei societăți comerciale, care ar fi desfășurat activități de prestări servicii, pe raza unității administrativ-teritoriale, cât și a localităților învecinate.
De asemenea, există suspiciuni că sumele de bani rezultate din folosința unităților de învățământ (utilități) ar fi fost achitate de către unitatea administrativ-teritorială, fără a fi încheiate contracte de locațiune sau folosință.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, Serviciului Criminalistic, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Comentarii recente