*Suntem cel mai mare partid al României, indiferent de scorul din sondaje de la un moment dat. Este o carte de vizită unică, pe care nu o mai are nici un partid. Istoria Partidului Național Liberal este o istorie de 147 de ani în slujba modernizării României, iar asta vom face și în continuare.* Din 1875 ne aflăm în slujba românilor şi de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.
• *Partidul Național Liberal este un partid pentru viitorul României, nu doar un partid cu o istorie mare.* Creșterea, afirmarea și dezvoltarea României reprezintă împreună brandul Partidului Național Liberal, sunt în ADN-ul partidului, de la formarea sa până astăzi.
• *Pentru PNL, România modernă înseamnă România Europeană*. De la începuturile sale și mai ales în ultimii 30 de ani, PNL a ales Europa, a mers mereu spre Europa și a susținut cu succes aderarea noastră la UE și la NATO. Astăzi România este parte din comunitatea euro-atlantică pentru că PNL a militat și a acționat mereu către acest obiectiv.
• *După aproape un secol și jumătate, PNL și-a asumat din nou responsabilitatea la guvernare într-un moment cheie pentru România: gestionarea unor crize globale, pe de-o parte, precum pandemia sau războiul din Ucraina și derularea unui program istoric de investiții europene, la un nivel fără precedent.*
• PNL va rămâne un apărător și un garant al valorilor fundamentale care au dus România în Europa: libertate și democrație, o economie liberă, creștere prin investiții, o justiție independentă, presă liberă. Sunt lucruri pe care le-am apărat în cele mai negre momente ale istoriei.
• *Proiectul PNL pentru următorul deceniu, la aproape un secol și jumătate de existență este: „A doua modernizare a României”* – care înseamnă ridicarea țării, a comunităților, a infrastructurii, a economiei, a școlii și educației românești (România Educată).
• “PNL își va asuma această misiune istorică, așa cum a mai făcut-o în trecut, când guvernarea liberală a făcut prima mare modernizare a statului român de după Marea Unire, când a dat infrastructura, legile și instituțiile fundamentale ale României Mari. Acum, PNL va desăvârși a doua mare modernizare a României. După decenii de regimuri autoritare, totalitarism și o lungă tranziție obositoare cu costuri pentru cetățeni, Partidul Național Liberal va reașeza România în prima linie a țărilor democratice și prospere din Lumea liberă” – Nicolae Ciuca, președintele PNL ( moțiunea “Uniți pentru o Românie stabilă și puternică”, prezentată la Congresul PNL din 10 aprilie 2022).