Întâlnirea a avut loc într-un cadrul oficial, în prezența primarului Marius Dulce și a viceprimarilor, Gheorghe Stoian și Stelian Aldea.
Pe parcursul discuțiilor, părțile au abordat teme legate de potențialul de colaborare economică între companiile japoneze și cele din Călărași, identificând posibile direcții comune pentru atragerea de investiții și dezvoltarea de parteneriate durabile în domeniul afacerilor.
Totodată, au fost exprimate oportunitățile de colaborare în domeniile cultural, educațional și turistic, evidențiindu-se interesul comun pentru organizarea de schimburi culturale, proiecte educaționale și inițiative care să valorifice patrimoniul local pentru atragerea de turiști.
Primarul Marius Dulce a salutat această inițiativă și a subliniat deschiderea administrației locale pentru consolidarea relațiilor internaționale, exprimând dorința ca această vizită să reprezinte un prim pas în dezvoltarea unei colaborări cu Ambasada Japoniei și cu partenerii niponi.
Vizita Excelenței Sale Katae Takashi reprezintă un moment deosebit pentru comunitatea locală și o oportunitate reală de promovare a municipiului Călărași pe harta colaborărilor internaționale, în spiritul respectului reciproc și al schimbului de valori.
















