Breaking News
Home / Actualitate / Până la 31 mai 2017, inclusiv, fermieri care au solicitat subvenții în cadrul Campaniei 2017 au posibilitatea să facă modificări în cererile unice de plată depuse, fără aplicarea de penalităţi

Până la 31 mai 2017, inclusiv, fermieri care au solicitat subvenții în cadrul Campaniei 2017 au posibilitatea să facă modificări în cererile unice de plată depuse, fără aplicarea de penalităţi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași reamintește că până la data de 31 mai 2017, inclusiv, fermieri care au solicitat subvenții în cadrul Campaniei 2017 au posibilitatea să facă modificări în cererile unice de plată depuse, fără aplicarea de penalităţi.

Astfel, solicitanții pot completa şi depune la Centrele locale/judeţene/Municipiul Bucureşti ale APIA următoarele formulare:

1. Schimbarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2017 (formularul M1), prin care se pot face următoarele modificări:

– mărirea suprafaţei unei parcele/subparcele deja declarate;

– schimbarea culturii;

– divizarea parcelei în subparcele;

– modificarea numărului blocului fizic dacă fermierul nu a fost notificat de APIA cu privire la erori sau nu a fost supus controlului pe teren;

– modificarea suprafaţei unei parcele deja adăugată prin formular M2.

Prin formularul M1.2- Schimbarea declaraţiei privind apa pentru irigaţii 2017 se pot face modificări ale câmpului 46: modificarea bifei privind utilizarea apei pentru irigaţii sau adăugarea acesteia.

2. Completarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2017 (formularul M2)

Prin completarea Formularului M2 se poate:

adăuga una sau mai multe parcele individuale, declarată(e) ulterior depunerii cererii iniţiale;

– înscrie pachetul/varianta în declaraţia de suprafaţă, atât pentru parcele nou adăugate, cât şi pentru parcele existente în declaraţia de suprafaţă, dar pentru care anterior nu erau solicitate măsuri de dezvoltare rurală;

– aplica bifa aferentă pachetului/variantei/subpachetului/grupului de pachete/submăsurii din cadrul M10, M 11, M 13, M 214, după caz.

Modificările cererilor unice de plată prin depunerea celor două formulare M1 şi M2 se fac în conformitate cu art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014.

Suprafeţele sunt justificate de documente doveditoare ale utilizării terenului.

Declarația privind completarea cererii în IPA-Online se completează și se semnează de către fermier inclusiv în cazul modificărilor M1 și M2 (parte integranta a cererii unice de plată).

3. Retragerea unei/unor parcele sau unei părţi dintr-o parcelă din declaraţia de suprafaţă, a pachetelor de agro-mediu de pe parcelă (retragere parţială de suprafeţe) (formularul M3), conform art. 3 din Regulamentul UE nr. 809/2014.

O cerere unică de plată poate fi retrasă în totalitate sau parţial în orice moment, în scris. Dacă APIA a informat deja fermierul cu privire la eventualele cazuri de neconformitate din cererea unică de plată, dacă APIA a avertizat fermierul cu privire la intenţia sa de a efectua un control la faţa locului sau dacă, în cadrul unui control la faţa locului, se constată orice neconformitate, nu sunt autorizate retragerile în ceea ce priveşte acele părţi din cererea unică de plată care sunt implicate.

4. Declaraţia de retragere totală a suprafeţei din cererea de plată 2017

Retragerea întregii suprafeţe declarată de fermier în cererea de plată se poate realiza oricând (se specifică clar motivul retragerii), mai puţin în situaţiile precizate la punctul 3.

5. Schimbarea adresei/coordonatelor bancare/numelui societăţii, fără a se modifica CUI-ul (formularul M4) se depune de către fermier, fără penalităţi, în orice moment după depunerea cererii unice de plată până la emiterea Deciziei de plată.

Documente anexate M4: după caz, la solicitarea de modificare a datelor cererii:

– copie CUI / CIF / CI pentru modificare denumire / nume / adresa;

– dovadă coordonate bancare ca urmare a modificării datelor bancare.

Modificarea datelor cererii ca urmare a schimbării formei de organizare.

În acest caz se completează ”Cererea pentru transfer de exploataţie/schimbarea formei de organizare” care se depune de către fermier la CL/CJ al APIA, fără penalizări, în orice moment după depunerea cererii unice de plată până la finalizarea controlului administrativ. Acest tip de modificare se notifică în termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data apariţiei ei.

Documente anexate:

– copie certificat de înregistrare / respectiv dovada radierii, după caz;

– dovadă coordonate bancare.

6. Solicitarea de retragere a sprijinului aferent unei/unor scheme de plată în Campania 2017 este luată în considerare oricând, mai puţin în situaţiile de la punctul 3.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Proiectul „Cariere Meseriașe” 2024

În perioada 7-10 octombrie 2024, caravana”Cariere Meseriașe” a ajuns în 15 unități de învățământ din …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive