Ministrul PNL al Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, le dă o veste bună celor peste 7000 de IMM-uri care riscau să dea înapoi banii din Măsurile 1 și 2: dacă își depun rapoartele de progres până în 30 aprilie, vor evita returnarea fondurilor.
Partidul Național Liberal susține puternic aplicarea schemelor de ajutor de stat pentru IMM-uri, din fonduri nerambursabile, prevăzute prin Măsurile 1 și 2
















