Home / Actualitate / PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNOR ARTICOLE CONTRAFĂCUTE

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNOR ARTICOLE CONTRAFĂCUTE

La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gara, au efectuat 9 percheziții într-un dosar penal, privind punerea în circulație a unor articole contrafăcute de mai multe societăți, într-un complex comercial, din județul Ilfov.

În urma verificărilor efectuate la punctele de lucru, s-a constatat că societățile comerciale ar fi deținut și comercializat 16.848 de produse tip insecticid, confirmat ca fiind contrafăcut, în valoare de aproximativ 136.170 de lei, fapt atestat de documentele contabile ridicate în cauză.

Totodată, la punctele de lucru ale societăților comerciale au fost descoperite 1.060 de recipiente de insecticid, având termenul de valabilitate expirat și față de care nu au fost luate măsurile de eliminare totală.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație de bunuri purtând semnele unor mărci protejate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.  

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

De asemenea, la activitate au participat și polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Călărași din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

AJFP Călărași a colectat, în primul trimestru al anului 2024, venituri bugetare de 360,99 milioane lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a realizat în primul trimestru al anului 2024, venituri …