Home / Actualitate / PNL Călărași au militat pentru o repartizare echitabilă a sumelor din impozitul pe venit

PNL Călărași au militat pentru o repartizare echitabilă a sumelor din impozitul pe venit

Comunicat de presă: Am asistat astăzi, cu toții, odată cu votul dat de majoritatea social-democrată din Consiliul Județean Călărași, la o nouă dovadă de administrație discreționară pe care actuala conducere județeană o manifestă mai ales atunci când vine vorba de repartizarea sumelor necesare dezvoltării localităților.

➡️Primarii liberali călărășeni, alături de conducerea PNL Călărași, dar și de ceilalți colegi primari, au militat, an de an, pentru o repartizare a sumelor din impozitul pe venit pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală care să țină cont de două criterii absolut normale: criteriul populației și cofinanțările necesare proiectelor în implementare de la nivelul fiecărei UAT.

➡️An de an, actuala conducere a CJ Călărași a repartizat aceste sume, cu ajutorul majorității de care dispune, după bunul plac, deși au existat așa-zise consultări. Atât administrative cu primarii – exemplul cel mai recent din data de 22 ianuarie a.c. – o ședință la care au fost invitați toți edilii tocmai pe marginea acestei repartizări, cât și politice între președinții celor două formațiuni din cadrul Coaliției de guvernare (anul acesta nu a existat o asemenea intenție din partea președintelui CJ).

➡️An de an, primarii liberali au cerut Instituției prefectului o repartizate echitabilă și, de fiecare dată, instanțele de contencios-administrativ le-au dat dreptate, iar sumele au ajuns în fiecare UAT funcție de populație și de proiectele aflate în implementare.

➡️Miercuri, 31 ianuarie, consilierii județeni au adoptat o nouă asemenea repartizare, făcută din pixul unui singur om, prin care au fost repartizate 24.597 mii lei, alți 12.232 mii lei urmând a fi repartizați ”într-o ședință viitoare”. Suntem de părere că suma de 12.232 mii lei este dorită a fi folosită în scop electoral de către conducerea CJ Călărași pentru a atrage în PSD primari înaintea alegerilor locale. Din cei 24.597 mii lei, 753.000 de lei ar trebui să ajungă, conform deciziei majorității PSD, Primăriei Municipiului Călărași, câte 736.000 de lei fiecărei primării PSD și doar câte 100.000 de lei fiecărei primării PNL.

➡️Tot astăzi, primarii PNL au cerut Instituției prefectului – județul Călărași atacarea acestei Hotărâri a consilierilor județeni PSD, o hotărâre care nu reflectă promisiunile pe care conducerea CJ le-a făcut în fața primarilor din întreg județul Călărași.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

PROIECTUL NAȚIONAL ”GRĂDINA DE RELAXARE, LINIȘTE ȘI ÎNVĂȚARE”

Astăzi, 20 iunie 2024, s-a desfășurat Concursul „Cel mai mare traseu de artă tranzientă integrată”, activitate …

Eroare RSS: WP HTTP Error: Nu a fost furnizat un URL valid.

Sport

Anunturi

Buletin de presa I.P.J. Calarasi


Find us on Facebook

Canalul Divers Media

Comentarii recente

Arhive