Home / Actualitate / PNL rămâne dedicat apărării intereselor mediului de afaceri

PNL rămâne dedicat apărării intereselor mediului de afaceri

PNL rămâne dedicat apărării intereselor mediului de afaceri și am demonstrat acest lucru inclusiv la dezbaterea privind măsurile fiscale. De altfel, noi am susținut în contextul acestor măsuri ca, la reducerea deficitului să contribuie și statul, prin reducerea cheltuielilor și combaterea evaziunii. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis reprezentanților Confederației Patronale ”Concordia”, cu care am avut o întâlnire foarte bună în cursul acestei zile.

Am văzut toate apelurile mediului de afaceri pentru un cadru fiscal mai predictibil și am asigurat membrii confederației că PNL va rămâne susținătorul acestui obiectiv și în anii următori. Le-am arătat că ne dorim ca și filosofia bugetară pentru anul următor să fie axată pe investiții și pe sprijinirea mediului privat, iar fondurile europene și banii din PNRR să își păstreze rolul important în dezvoltarea pe termen lung.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călărași vă invită pe platoul din fața prefecturii să participați la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi a 203 ani de istorie și tradiție

În contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călărași vă invită marți, 25 …

Niciun comentariu de arătat.


Comentarii recente

Arhive

Weather

Advertisement

Weather

Advertisement