Primăria Municipiului Călărași continuă depunerea, în vederea finanțării în cadrul Regio 2014-2020, a proiectelor ce vizează Axa Prioritară 4 –
Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
Până la finalul anului 2018, Primăria Municipiului Călărași a depus primele 3 proiecte (cele mai mari ca valoare), și anume: ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local” (modernizarea străzii București la nivel de carosabil, trotuare, spații verzi, de la intrarea în oraș-zona Siderca până la limita UAT cu comuna Modelu), ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban multifuncțional în zona centrală a municipiului” (reabilitarea centrului vechi pietonal) și ”Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente inovative și eficiente”. Valoarea aproximativă a celor trei proiecte este de 19,5 milioane de euro, ele aflându-se în evaluare la ADR Sud Muntenia.
Recent, instituția noastră a mai depus încă două proiecte, de data aceasta în cadrul Obiectivului specific 4.3: îmbunatățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate din municipiile – reședință de județ din România, astfel:
- Înființare centru pentru activități educative și culturale în cartierul Livada
Valoare proiect : 2,359,425.55 lei, Contribuția UAT: 47,188.51 lei (2%)
Proiectul este amplasat în cartierul Livada, zonă urbană marginalizată, alta decât cele identificate în Atlasul zonelor urbane marginalizate, care a putut fi identificată și delimitată prin îndeplinirea cerințelor minime privind capitalul uman, ocuparea forței de muncă și locuire conform Chestionarului de identificare a zonei urbane marginalizate din cadrul Atlasului zonelor urbane marginalizat, realizat de Direcția Județeana de Statistică Călărași.
Conform Chestionarului privind zona urbană marginalizată Livada, realizat în baza mapelor de recensamânt 2011, zona Livada prezintă o concentrare teritorială de saracie are deficit de capital uman, un nivel scăzut de ocupare formală și oferă condiții improprii de locuire.
Teritoriul delimitat, care include și strada Violonist Ion Voicu are un număr de 1599 locuitori din care 31,27% populatie de etnie romă. Proporția copiilor în numărul locuitorilor este de 38,46%, iar a persoanelor care nu lucrează și nici nu urmează o formă de învățământ este de 28,83 %.
Descrierea investiției:
– construirea unei clădiri destinate utilizării publice pentru activități educative, culturale și recreative în zona marginalizată Livada
– modernizarea străzii Violonist Ion Voicu, stradă secundară care asigură accesul la clădirea ce se va realiza prin proiect. Strada Ion Voicu are parte carosabilă de 6,0 m, suprafața străzii fiind de 3255 mp. Modernizarea străzii prin soluția propusă se va realiza numai dupa introducerea canalizării pe strada Violonist Ion Voicu cu racordare la canalizarea de pe străzile vecine. Lucrările de introducere a canalizării pe strada Violonist Ion Voicu vor fi executate cu fonduri din bugetul local.
Centrul pentru activități educative și culturale dîn cartierul Livada va funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială Călărași, pentru care Solicitantul va asigura alocarea bugetară corespunzatoare.
- Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari prin dezvoltarea bazei materiale destinate activităților educative, culturale și recreative
Valoare proiect : 4,578,544.65 lei, Contribuție UAT : 91,570.90 lei (2%)
Proiectul este amplasat în cartierul Cărămidari, zonă urbană marginalizată, alta decât cele identificate în Atlasul zonelor urbane marginalizate, care a putut fi identificată și delimitată prin îndeplinirea cerințelor minime privind capitalul uman, ocuparea forței de muncă și locuire conform Chestionarului de identificare a zonei urbane marginalizate din cadrul Atlasului zonelor urbane marginalizat, realizat de Direcția Județeana de Statistică Călărași.
Descrierea investiției:
-Construirea unui corp nou de clădire și dotarea acestuia, în incinta Școlii gimnaziale nr.7, situat în partea de nord-est a incintei, având funcțiunea de sală de sport destinată desfășurării de activități educative, culturale și recreative, complet finisat, dotat și racordat la utilități. Cladirea are funcțiunea principală de sală de sport dar va fi utilizată și pentru desfășurarea altor activități educative și culturale ale elevilor și părinților acestora și va fi administrată de personalul Școlii Gimnaziale nr.7 Călărași. Solicitantul va asigura alocarea bugetară corespunzătoare pentru funcționarea și mentenanța acesteia
–Modernizarea străzii Oborului
Lungimea străzii este de 436m și suprafașa de 5587 mp. Pe acesta stradă se va moderniza structura rutieră și structura trotuarelor. Modernizarea străzii se va face conform SF numai dupa introducerea canalizării pe strada Oborului cu racordare la canalizarea de pe străzile vecine. Solicitantul va realiza lucrările pentru rețeaua de canalizare și racordarea la canalizarea existentă din Bugetul local.
Comentarii recente