În urma unei razii cu efective mărite desfășurată în județului Călărași, polițiștii au efectuat 42 de filtre, au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier, au legitimat 741 de persoane și au verificat 332 de autovehicule și 63 de societăți comerciale. De asemenea, în această dimineață, politiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite de cămătărie și șantaj.
În ziua de 29 ianuarie a.c., între orele 16.00 – 22.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o razie la nivelul județului Călărași, în cadrul căreia s-a urmărit respectarea prevederilor actelor normative elaborate pentru starea de alertă, prevenirea săvârșirii de fapte antisociale, contra persoanei și contra patrimoniului cât și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 313 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 121.000 lei.
Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
La activități au participat și cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași și Biroului pentru Imigrări al Județului Călărași.
Totodata, în această dimineața, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Călărași, la persoane bănuite de cămătărie și șantaj.
Din cercetări a reieșit că, din anul 2018 până în prezent, cei în cauză ar fi împrumutat bani cu camătă mai multor persoane, iar pentru recuperarea sumelor ar fi apelat la amenințări și acte de violență.
14 mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele depistate fiind conduse la audieri.
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Video + poze: https://mab.to/aDOBDMfqh