Organizația Salvați Copiii România va întări programul de sprijin pentru copiii rămași singuri acasă, în urma migrației economice a părinților, care are consecințe agravate, deopotrivă psiho-emoționale și sociale, pe fondul crizei pandemice pe care o traversăm. În total, 79.500 de copii au rămas în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, arată statisticile oficiale[1], care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.
În prima etapă a intervenției, peste 360 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe, Suceava, Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul PEPCO România.
TABLOU DE ȚARĂ: SITUAȚIA PE JUDEȚE
Cel mai mare număr de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate este în județul Suceava. Conform ANDPDCA, în iunie 2020, 7.143 de copii din Suceava aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Județul Iași se situează pe a doua poziție în ceea ce privește numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate din România: 5.254 de copii.
Totodată, Iași ocupă primul loc în topul județelor cu copii aflați în sistemul de protecție specială.
„Pe fondul unei griji deficitare din partea bunicilor, fie din cauza neputinței, fie a lipsei abilităților de parenting și a diferenței de opinii generată de diferența de vârstă, riscul de instituționalizare al copiilor cu părinții plecați este considerabil, așa că și din acest punct de vedere serviciile pentru copii cu părinții plecați sunt extrem de importante, mai ales dacă ținem cont și de dificultățile generate de pandemie.” (specialist SPAS județul Iași).
În județul Vaslui, 3.243 copii sunt înregistrați în evidențele serviciilor publice de asistență socială ca având părinți plecați la muncă în străinătate. După Iași, este județul cu cel mai mare număr de copii aflați în sistemul de protecție specială și deține a treia cea mai mică rată de ocupare a populației[2] din județele din România.
În școala noastră avem o mulțime de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Ni se întâmplă deseori să avem în fața noastră o clasă nu de elevi, ci de emoții, copii foarte triști, cărora le este dificil să se adune, să fie atenți la ore. Copii care dincolo de nevoile materiale, au nevoi emoționale cu sacul, de atenție, de susținere, de răbdare, de încurajare, de a ieși din acest spațiu, de a vedea mai mult. Dificultatea părinţilor de a găsi un loc de muncă este extrem de mare în zona noastră, de aceea aleg părinţii această cale, nu întotdeauna cea mai bună pentru copii.” (director şcoală, judeţul Vaslui).
În județul Mureș, conform statisticilor oficiale, 1.197 de copii sunt afectați de migrația economică a părinților.
„După ce a plecat mama ne-a fost foarte greu…mamaie îmi promitea că mama va veni, dar mama nu venea și stăteam mult singură….. Îmi amintesc când ne-a trimis mama bani prima oara,mamaie mi-a luat o ciocolată mare și adidasi noi. La școală nu-mi plăcea pentru că nu știam să-mi fac temele și mamaie îmi spunea mereu că nu știe să mă ajute. De când vin la Salvaţi Copiii, a început să fie altfel, nici mamaie parcă nu mai e aşa de supărată, când vede că mă descurc cu lecţiile mult mai bine şi câţi prieteni noi mi-am făcut. ” (Ioana, 10 ani, Sighişoara)
Mai mult decât atât, având în vedere contextul socio-economic extrem de dificil cu care se confruntă copiii şi familiile din Valea Jiului, în cadrul aceluiaşi program Salvați Copiii România va acorda sprijin integrat, adaptat nevoilor pentru 100 de copii vulnerabili din Petrila, Hunedoara.
Alți 500 de copii din cele cinci județe vor beneficia de activitățile din proiect, participând la activități de educație non-formală și consiliere individuală.
INTERVENȚIA DIN PETRILA
În Petrila, 72% din populație, inclusiv familiile cu copii, locuiește în zone dezavantajate sau marginalizate. La nivelul întregului județ, odată cu închiderea minelor, plecarea la muncă în străinătate a devenit alternativă pentru părinții aflați în imposibilitatea de a obține mijloacele de trai necesare.
Ultimele statistici indică un număr de 1.819 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, în tot județul Hunedoara.
”Atunci când s-au închis școlile, ca măsură de limitare a pandemiei, copiii din medii socio-economice vulnerabile s-au aflat într-o situație gravă de excluziune: fără acces la școala online, ei au fost pur și simplu marginalizați.
Pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate, trauma a fost dublă: nu i-au avut alături pe părinți și atunci anxietatea lor a fost mult mai mare. Pe de o parte, s-au confruntat cu emoțiile cauzate de izolarea de colegi și profesori. Pe de altă parte, au avut temeri pentru părinții lor din străinătate.
Reintegrarea educațională a acestor copii este imperativă și ea trebuie făcută atent, cu ajutorul specialiștior în psihologie și educație”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
„Migrația economică este tot mai pronunțată în rândul părinților din țara noastră, iar cei mai afectați de pe urma acestui fenomen sunt de regulă copiii rămași în urmă, deseori fără sprijinul necesar. Anul acesta dificultățile întâmpinate de cei mici s-au intensificat, din păcate, odată cu izbucnirea pandemiei.
Din dorința de a oferi tuturor copiilor șanse egale la educație, la un viitor luminos și optimist, am continuat să ne implicăm în comunitățile cele mai afectate, alături de partenerii noștri de la Salvați Copiii. Izbucnirea pandemiei a însemnat revizuirea și adaptarea rapidă a strategiei la cele mai stringente nevoi, astfel încât copiii din mediile defavorizate să nu fie complet izolați și să poată ține pasul cu școala online.”, a adăugat Bogdan Grigoriu, Director Operațional PEPCO România
În decursul acestui an, Salvați Copiii a intervenit activ pentru ca 660 de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii vulnerabile socio-economic să facă faţă vulnerabilizărilor suplimentare, cu sprijinul PEPCO România. Astfel, aceștia au fost incluși în clasele de educație remedială, pentru a putea recupera decalajul cauzat de lipsa accesului la școala online, au fost consiliați psihologic, atât ei, cât și familiile lor și au beneficiat de suport material de urgență, cu sprijinul echipelor mobile locale.
Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii.
Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale.
Peste 9.500 de copii şi 6.600 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă.
Peste 124.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
Persoană de contact: Anca Stamin, Director Programe Organizația Salvați Copiii, anca.stamin@salvaticopiii.ro, tel. – 0745.039.084.
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani
De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Despre PEPCO România
PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează 2000 de magazine în Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est.
În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.
[1] Date valabile pentru 30 iunie 2020, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, http://andpdca.gov.ro.
[2] Institutul Național de Statistică, 2019