Breaking News
Home / Actualitate / Spațiul Privat Virtual – modalitatea de comunicare securizată cu ANAF

Spațiul Privat Virtual – modalitatea de comunicare securizată cu ANAF

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare securizată cu instituția. În contextul intensificării atacurilor infractorilor cibernetici care utilizează identitatea vizuală a ANAF, recomandăm tuturor contribuabililor crearea unui cont în SPV, pentru o comunicare rapidă și facilă și, mai ales, sigură cu autoritatea fiscală.  

Alte avantaje pe care le oferă Spațiul Privat Virtual sunt: serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii pot depune declarații, cereri, pot solicita documente sau pot verifica situația fiscală proprie (datorii, contribuții plătite de angajator etc), se pot efectua plăți în mod securizat. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

În prezent, peste 2,2 milioane de utilizatori beneficiază de avantajele oferite de SPV, dintre care 1,2 milioane sunt persoane fizice și aproximativ un milion de utilizatori sunt persoane juridice.

De asemenea, atragem atenția persoanelor juridice că, începând cu 1 martie a.c., au obligativitatea înrolării în SPV pentru a transmite organului fiscal cereri, înscrisuri sau documente. În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării electronice a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare.

Informații privind înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține:
– accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”
– vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale –  https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s  și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă  –   https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 )
– telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
Serviciul comunicare, relatii publice si mass – media
str. Apolodor nr. 17, sector 5, Bucuresti
021.3871000/1105
021.3199857


https://europa.eu/taxedu/home_ro

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Proiectul „Cariere Meseriașe” 2024

În perioada 7-10 octombrie 2024, caravana”Cariere Meseriașe” a ajuns în 15 unități de învățământ din …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive