Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Călărași, care a încercat să se sinucidă pe teritoriul Germaniei, a fost salvat de polițiști.
La data de 02 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 39 de ani, cu privire la faptul că soțul său care își desfășoară activitatea ca șofer de tir angajat al unei societăți din Germania, a dispărut.
S-au efectuat demersurile necesare cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, astfel încât cel în cauză să fie dat în atenția forțelor de ordine germane.
Totodată, s-a constituit o echipa de polițiști care au efectuat activități de documentare a posibilelor locații în care persoana s-ar putea afla.
În timpul desfășurării activităților, apelanta a revenit cu precizări, în sensul că a primit un mesaj de la soțul său, în care acesta îi comunică faptul că intenționează să se sinucidă, deoarece nu se poate adapta la condițiile de muncă.
Imediat, s-a luat legătura direct cu autoritățile germane și cu reprezentanții firmei angajatoare, fiind obținute rapid coordonatele GPS ale vehiculului folosit de bărbat, constatându-se că acesta a urmărit un traseu bine definit, fiind staționat de mai multe minute într-o zonă izolată.
Au fost alertate echipele de poliție germane competente teritorial, bărbatul fiind găsit în timp ce încerca să se sinucidă.
Persoana a fost internată într-o unitate spitalicească, fiind în afara oricărui pericol.
Comentarii recente