Prin prezentul vă aducem la cunoștință că PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI va executa în perioada 02 – 08.08.2017, tratamente de dezinsecție.
- Operațiunea nr.1, prin aviotratament de combatere larve și adulți țânțari ( zonele cu vegetație abundentă din împrejurul orașului) – în intervalul orar 06.00 – 11.00
- Operațiunea nr.2, tratament terestru pentru combatere adulți țânțari ( spații verzi, locuri de joacă, zone cu vegetație de pe bulevarde) – în intervalul orar 00.00 – 05.00
Tratamentele se vor aplica doar când condițiile atmosferice sunt favorabile, în caz contrar poate fi prelungită perioada (fapt ce va fi comunicat ulterior).
Substanțele active ale produselor utilizate pentru tratamentele de dezinsecție sunt avizate de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională pentru Produse Biocide.
Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, pe raza municipiului Călărași, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
Primar Șef Serv.Gosp.Comunală
Drăgulin Daniel Ștefan Ciochinaru Leonida
Întocmit
Bratu Aurel
Comentarii recente