Breaking News
Home / Actualitate / Valentin BARBU, o nouă viziune pentru administrația județeană călărășeană

Valentin BARBU, o nouă viziune pentru administrația județeană călărășeană

Candidatul PNL Călărași pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași, Valentin BARBU, a început în forță campania electorală, bifând până în prezent întâlniri cu electoratul călărășean din Municipiul Călărași, Oltenița, Cuza-Vodă, Borcea, Tămădău Mare, Belciugatele, Ileana, Plătărești, Fundeni, Jegălia, Perișoru, Dorobanțu, Dragoș-Vodă, Dor-Mărunt, Grădiștea, Ulmeni și Ciocănești.

Valentin Barbu și-a prezentat obiectivele proiectului său politic ce vizează dezvoltarea tuturor localităților din județul Călărași prin asocierea administrației județene cu fiecare UAT pentru a accesa cât mai multe fonduri europene.

”Vreau ca toți primarii județului să regăsească în Consiliul Județean și aparatul de specialitate consilierea necesară pentru a accesa cât mai multe proiecte, menite să aducă bunăstare și confort în localitățile lor. Peste 80 de miliarde de euro sunt disponibili prin mai multe programe europene. Trebuie doar să lucrăm cu specialiști și să avem cele mai bune proiecte pentru județul Călărași, pentru fiecare localitate, să putem atrage cel puțin 900 de milioane de euro”, a menționat Valentin Barbu.

Proiectul politic al lui Valentin Barbu este despre viitor, dar şi despre continuitate și aici vorbim despre primarii liberali, oameni de bună-credință, care au pus umărul, timpul și priceperea lor la dezvoltarea comunităților din care fac parte, realizările fiecăruia regăsindu-se în obiectivele realizate.

Valentin Barbu: ”Încrederea noastră crește zi de zi, iar energia pe care o primim de la călărășeni ne face să credem că această campanie onestă și pozitivă va avea rezultatele pe care noi le așteptăm, pe care, de fapt, județul Călărași le merită. Și anume, o nouă viziune pentru administrația județeană!

Continuăm!”

Comandat de PNL Călărași CUI Mandatar 21240015

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Luni a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor la Promenadă

✅ Luni, 30 septembrie 2024, a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor la obiectivul de …

Sport

Anunturi


Canalul Divers Media

Comentarii recente

    Arhive