Vineri, 27 aprilie 2018, a avut loc o festivitate ceremonială la Monumentul Eroilor Călărășeni din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a sărbători Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoștință pentru meritele deosebite ale tuturor celor care, de-a lungul timpului, au luptat pentru păstrarea independenței, suveranității și integrității poporului român.
Prezenți la eveniment, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, cadre militare și elevi au adus recunoștință veteranilor de război care mai sunt în viață și au cinstit memoria celor care nu mai sunt printre noi.
Festivitatea ceremonială a fost deschisă de onorul militar, apoi George Iacob, prefectul judeţului Călăraşi, a ţinut un cuvânt despre cinstea ce trebuie să o acordăm eroilor căzuţi pentru apărarea demnităţii şi libertăţii neamului românesc. Preacucernicul Părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călăraşi, împreună cu un sobor de preoţi au săvârşit slujba de pomenire a eroilor neamului.
Comentarii recente