Persoanele impozabile din punct de vedere a taxei pe valoare adăugată, stabilite în România, care au efectuat importuri respectiv achiziții intracomunitare de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene, în anul 2016, potrivit art. 302 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au posibilitatea solicitării rambursării taxei pe valoarea adăugată aferente acestora, pană la data de 30 septembrie 2017.
Pentru a obţine rambursarea TVA în statul membru de rambursare, persoana impozabilă stabilită în România completează şi transmite, statului membru respectiv, pe cale electronică, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de ANAF formularul 318 "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 302 alin. (2) din Codul fiscal".
Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic şi de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de 3 luni, în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârșitul anului calendaristic.
Atunci cand cererea de rambursare vizează o perioadă de rambursare mai mică de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicită o rambursare nu poate fi mai mic de 400 euro sau echivalentul acestei sume în moneda naţională a statului de rambursare.
Daca cererea de rambursare se referă la o perioadă de rambursare de un an calendaristic sau la o perioadă rămasă dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 euro sau echivalentul acestei sume în moneda naţională a statului de rambursare.
Formatul electronic al formularul 318 "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 302 alin. (2) din Codul fiscal" se obţine prin folosirea programului de asistenţă, care poate fi descărcat de pe portalul ANAF, secţiunea Servicii online/Rambursare TVA din UE.
Pentru transmiterea cererii, contribuabilii trebuie să deţină un certificat digital calificat obţinut în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică de la furnizorii acreditaţi sau să benficieze de serviciile unui deţinător de certificat digital calificat.
Informaţii suplimentare se pot obţine:
- accesând pagina de Internet, www.anaf.ro, secţiunea Servicii online/Rambursare TVA din UE unde sunt postate atat Ghidul privind recuperarea TVA achitatã în alt stat membru al Uniunii Europene cât şi instrucţiunile de completare ale formularului 318;
- apelând Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor (Call-center) la nr. de telefon 031.403.91.60;
- la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administrațiilor finanțelor publice.
Comentarii recente