Joi, 8 februarie, în cadrul unei ședințe extraordinare, a fost aprobat Proiectul de buget al municipiului pe anul 2024, document care asigură, pe de o parte funcționarea primăriei și a serviciilor subordonate iar pe de altă parte finanțarea proiectelor de dezvoltare locale, naționale și europene.
Pentru acest an, veniturile și cheltuielile totale sunt estimate la 227.069.000 lei, incluzând și excedentul bugetar rezultat la finele anului trecut, în cuantum de 5.132.000 lei.
Pentru Secțiunea de funcționare este prevăzută suma de 196.906.000 lei iar pentru Secțiunea de dezvoltare, suma de 30.163.000 lei.
Marius Dulce : ,,Bugetul 2024 înseamnă dezvoltare în Călărași. Dezvoltare pe care colegii noștri, competitori politici, o văd ca pe o dispută electorală.
Dacă anul trecut am aprobat toate amendamentele propuse de PNL și USR și nu au dorit să voteze bugetul, aseară, în ședința de consiliu, nu am fost de acord cu niciun amendament pentru simplul fapt că TOATE doleanțele cu privire la capitolul educație SE AFLĂ deja pe LISTA DE INVESTIȚII.
Pentru acest lucru au dat din nou un vot negativ bugetului municipiului Călărași !
Prieteni,
Niciodată nu s-a investit atât de mult în dezvoltarea educației.
La Călărași sunt în derulare proiecte privind anveloparea unităților de învățământ, dotarea acestora, construirea de creșe.
Alte proiecte care prioritizează sistemul educațional local urmează a fi finanțate.
Sumele acordate școlilor nu sunt bugetate pe criterii politice, ci pe numărul de corpuri pe care școlile le au în administrare.
Vă asigur că bugetul este creionat pe nevoile municipiului și pe o agendă plină de obiective pentru o viață mai bună.
Mulțumesc consilierilor PMP și PSD pentru că au dat dovadă de corectitudine și au votat pentru buget, pentru oameni”.
Comentarii recente