Vorbitorii la eveniment vor fi persoane din cadrul asociației, cu o bogată experiență practică în tematica abordată, precum și în susținerea unor asemenea evenimente. Nelu Ciobanu (Secretar de Stat – Ministerul Justiției), Liviu Stancu (fost Secretat de Stat -Ministerul Justiției), Anca Bălășoiu (avocată și activistă) si Mihaiela Frăsineanu (Directoare Executivă– OIREP Ambalaje) vor analiza unele dintre problemele de mediu din mediul rural. Vor prezenta studii de caz și mijloace concrete de identificare, prevenire și combatere a diverselor forme de poluare și degradare a mediului în comunitățile proprii, cum ar fi participarea la ședințele consiliului local, prezentarea publică a problemelor identificate, formularea de cereri bazate pe liberul acces la informațiile de interes public, formularea unor petiții administrative sau chiar a unor acțiuni civile sau plângeri penale.
Pur și Simplu Verde își propune să implice în această sesiune tineri cu vârsta între 18 și 30 ani, care locuiesc în zonele rurale, inclusiv cele situate în preajma marilor orașe, unde trăiesc comunități în care gradul de conștientizare a problemelor de mediu și de conservare a biodiversității este redus. Participarea la pregătire este deschisă însă oricui se înscrie până în 19 mai pe situl Asociației. Participanții nu trebuie să aibă abilități tehnice avansate. Nu sunt necesare nici experiență anterioară de activism de mediu și nici cunoștințe juridice. Participanții înscriși până în 19 mai vor putea adresa întrebări experților și vor primi materiale suplimentare după încheierea evenimentului.
Comentarii recente