Home / Buletin de presa I.P.J. Calarasi / REȚINUT PENTRU TRAFIC ȘI CONSUM DE DROGURI

REȚINUT PENTRU TRAFIC ȘI CONSUM DE DROGURI

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – B.T. Călărași,  au depistat în flagrant un bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

La data de 30 decembrie a.c., polițiștii au organizat și realizat o acțiune de prindere în flagrant, în trafic, pe raza municipiului Călărași, fiind depistată o persoană, în vârstă de 42 de ani, din localitate, care avea asupra sa 12 doze de cocaină pe care ar fi intenționat să le comercializeze.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Drager DrugTest 5000 de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, rezultatul fiind pozitiv, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Ulterior, pentru documentarea activității infracționale a persoanei în cauză, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Călărași.

Astfel, în urma probelor administrate în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.

About admin

Check Also

Amenzi de împotriva unor activități comerciale ilicite

În urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din piețe, târguri și oboare, polițiștii …