Home / Actualitate / Roadele muncii încep să apară la Oltenița

Roadele muncii încep să apară la Oltenița

Unul dintre cei mai implicați primari călărășeni, în acest mandat, din punct de vedere al obținerii finanțărilor europene este, fără niciun dubiu, edilul municipiului Oltenița, Costinel Milescu.
A pus bazele unei echipe determinate să atragă fonduri europene, a cerut ajutor ori de câte ori a fost nevoie, a identificat sursele de finanțare și, în acest moment, bifează cereri de finanțare de aproximativ 70 de milioane de euro, pe diferite programe, europene, dar și naționale.
Roadele muncii încep să apară, iar semnarea contractului de finanțare, în valoare de 2.150.000 de euro, pentru refacerea instalației electrice a Spitalului Municipal, mobilizează și mai mult echipa Milescu, într-o perioadă în care oltenițenii așteaptă livrarea de rezultate. Lucrurile bune au nevoie de răbdare pentru a se întâmpla. Mai ales când este vorba de finanțări europene care să contribuie la dezvoltarea de care Oltenița are nevoie.
Felicitări, domnule primar Milescu! Mult succes în implementare!

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Campania susținută de manipulare și interferență informațională străină continuă

Scopul acesteia este de a influența opinia publică din România prin incitarea la ură sau …

Niciun comentariu de arătat.


Comentarii recente

Arhive

Weather

Advertisement

Weather

Advertisement