Home / Actualitate / Senatorul PNL Ciprian Pandea: ,,Vă dați seama? Să vorbești de risipa girată de PSD, chiar în sediul PSD?!”

Senatorul PNL Ciprian Pandea: ,,Vă dați seama? Să vorbești de risipa girată de PSD, chiar în sediul PSD?!”

Nu suntem în campanie electorală și nici nu vom fi curând. Avem de guvernat, de luat decizii responsabile pentru economie și pentru români, de echilibrat acolo unde lucrurile se impun.
PSD Călărași se află, totuși, în campanie electorală. Printr-un cinism fără margini, președintele inculpat a anunțat și a și demarat distribuirea unor fly-ere în care sunt pronunțate cuvinte ca ”moarte”, ”foame”, „sărăcie” etc. Legate, evident, și de ”penelistul” de față.
Cinismul a atins cote incredibile, la care nu mă așteptam. Ieri, la câteva minute după ce președintele inculpat a vorbit despre faptul că nu se pot asigura salariile angajaților CJC pentru că nu au fost alocați bani din FRB (apropo, apreciez demnitatea primarului Dulce care nu s-a plâns că nu are bani de salarii, având, cel mai probabil, lângă el, funcționari publici profesioniști care cunosc și respectă legea asigurând salariile de la începutul anului), ni s-a vorbit despre risipa din fotbal din ultimii ani. Risipă girată chiar de președintele CJC, așa cum ne-a dezvăluit chiar un fost antrenor, fost apropiat de-al său… Vă dați seama? Să vorbești de risipa girată de PSD, chiar în sediul PSD?!
Acum un an, în campania electorală, din care se pare că nu au ieșit, promiteau călărășenilor că vom reveni în Prima Ligă la fotbal… Câte minciuni… Câte speranțe ”moarte”. Călărășenii nu au nevoie de niciun flyer mincinos, domnule președinte, văd zi de zi cum promisiunile dumneavoastră sunt călcate în picioare și acoperite cu ”zgomot”. În stilul dumneavoastră caracteristic.
Domnule președinte, jalnic să te plângi că nu mai ai bani de salarii pentru angajați din cauza Guvernului PNL pe care îl demonizezi printr-un flyer (la ordin, evident), să vorbești de ”foame”, ”frig”, ”sărăcie”, când tu, acum un an, lăsai fără bani, luni de zile, familiile fotbaliștilor mințiți și duși cu vorba. Jalnic să vorbești de „moarte„ în criza această sanitară, când partidul tău a promis 8 spitale regionale pe care nu le-a făcut.
Cum spuneam la început, noi guvernăm în continuare responsabil. Chiar ieri, Guvernul condus de PNL a aprobat demararea împrumuturilor necesare construirii primelor trei spitale regionale din țară. Guvernarea liberală înseamnă rezultate, reforme și decizii responsabile.
Poate la următoarea ieșire publică, dacă tot s-a conturat coaliția PSD-USR-AUR, călărășenii vor primi din partea reprezentanților PSD Călărași și soluții legate de guvernare, nu numai acuze. Poate.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise …

Niciun comentariu de arătat.


Comentarii recente

Arhive

Weather

Advertisement

Weather

Advertisement