La data de 19 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Călărași au efectuat verificări cu privire la viabilitatea drumurilor naționale și județene.
Pentru neregulile constatate administratorul drumului public a fost sancționat contravențional cu 6.090 lei în conformitate cu prevederile O.U.G 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile.
Conform purtătorului de cuvânt al I.P.J. Călărași, instituția sancționată este S.C. Drumuri și Poduri S.A., iar drumurile verificate au fost DJ 201B Lehliu-Gară – Valea Argovei, DJ 303 Mănăstirea și DJ 301 Budești – Fundeni.
***
Conform prevederilor legale, este interzisă circulația autovehiculelor neechipate cu anvelopele de iarnă, fără a se face referire la vreo dată calendaristică, atât timp cât drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Comentarii recente