Iubitorii muzicii folk sunt aşteptaţi la Călăraşi, la festivalul naţional “Chitara Dunării”, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, care începe vineri, 08 noiembrie şi se încheie duminică seara, pe 10 noiembrie. Printre artiştii consacraţi, invitaţi să susţină recitaluri, se regăsesc Nicu Alifantis, Mircea Rusu & Band, Krypton Unplugged și Fără Zahăr .
Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași continuă tradiţia organizării acestui eveniment, încercând să revigoreze acest gen muzical, să-l susţină şi să-l promoveze pe baza unui system competitiv de selecţie a interpreţilor şi compozitorilor de profil. Laureaţii şi concurenţii premiaţi vor evolua în spectacolul de gală, alături de nume mari ale scenei româneşti. În fiecare seară de festival vor susţine recitaluri nume consacrate ale muzicii folk: Nicu Alifantis, Mircea Rusu& Band, Krypton Unplugged, Fără Zahăr, Barbu Valentin și Cosmin Andrian.
De asemenea, festivalul îşi propune promovarea muzicii folk în rândul tinerilor, descoperirea de noi talente şi oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber.
Programul Festivalului Naţional de MuzicăFolk ”Chitara Dunării”:
Vineri, 08 noiembrie 2019
Deschiderea festivalului cu anunţarea concurenţilor ce vor participa la concursul ”Chitara Dunării”.
Secţiunea concurs
Recital – Barbu Valentin și Krypton Unplugged
Sâmbătă, 09 noiembrie 2019
Secţiunea concurs
Recital – Cosmin Andrian și Mircea Rusu & Band
Duminică, 10 noiembrie 2019
Premierea concurenţilor
Recital – Fără Zahăr și Nicu Alifantis
Spectacolul va avea loc în Sala ”Barbu Știrbei”, începând cu ora 18:00.
Prețul unui bilet în sală este de 15 lei și 10 lei la balcon.
Prețul unui abonament pentru cele 3 zile este de 30 de lei.
Biletele se găsesc la Casa de bilete a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.
Comentarii recente