În calitate de candidat la Camera Deputaţilor al ALDE Călăraşi la alegerile parlamentare din 11 decembrie, în perioada de campanie, în lungul șir de călătorii prin lumea satelor călărășene am întâlnit oameni deosebiți dar și locuri încărcate de istorie și cu peisaje de basm. Oamenii merită să trăiască în condiţii mai bune iar “locurile” trebuie să fie exploatate în beneficiul lor. Așa cum am afirmat în mai multe rânduri, judeţul Călăraşi beneficiază de un potenţial turistic ce permite dezvoltarea unor forme diverse de turism: cultural, monahal, turism verde, turism în scop de vânătoare și pescuit, practicarea sporturilor nautice, agroturism. Cu o rețea hidrografică ce cuprinde: Fluviul Dunărea, Braţul Borcea, Râul Argeş, Râul Dâmboviţa, Lacul Mostiştea, Lacul Gălăţui, Lacul Iezer etc., cu o suprafață de luciu de apă de 3341 ha, incluzând lacuri neamenajate, iazuri piscicole etc., județul Călărași poate reprezenta în viitor un pol de atracţie turistică ce va revitaliza viața satelor din Lunca Dunării și nu numai. În Ungaria, la nord de Budapesta se află o serie de bungalouri care au fost construite drept case de vacanţa, cunoscute sub numele de "satul plutitor". Satul este extrem de apreciat de către cei din oraşele apropiate, care petrec acolo lunile de vară. În apropierea satului se află o centrală electrică care foloseşte apa din lac pentru răcire, acest proces asigurând o temperatură constantă a apei de-a lungul celor 12 luni. În România, în județul Argeș, în localitatea Nucșoara, s-a realizat un camping în care, pe un deal s-au instalat corturi sub forma constelatiei Ursa Mică, de unde și denumirea respectivei locații. Această idee a urmat un trend de turism deja cunoscut în alte țări”glam camping”. Practic, pe un deal, departe de orice zgomot și poluare, stai într-un cort amenajat ca o cameră de hotel. Ideea a atras multi turiști, campingul devenind neîncăpător în perioada concediilor și nu numai.
Riveranitatea judeţului Călăraşi la Dunăre creează o atractivitate turistică deosebită, dar insuficient exploatată. Pornind de la aceste exemple de bune practici, cu bani puțini, în Călărași se poate face turism rural inedit, în scop de relaxare prin pescuit, practicarea sporturilor nautice, un mediu natural de excepție, care să aducă atât venituri pentru populația din zonă, cât și bani la bugetul local. Este unul dintre obiectivele prioritare pe care echipa de candidaţi ai ALDE şi –a propus a le susţine, prin atragerea de investitori şi acţiuni legislative.
Adrian Cornelius Zamfir,
candidat al ALDE Calarasi
Comentarii recente