Home / Sport / Alexandru Dedu: „Este foarte importantă calificarea la Campionatul Mondial!”

Alexandru Dedu: „Este foarte importantă calificarea la Campionatul Mondial!”

Alexandru DeduPreședintele FRH se declară optimist înaintea turneului de calificare al naționalei masculine în play-off-ul pentru Campionatul Mondial din 2019.

"Nu neapărat câștigarea Trofeului Carpați mă face să fiu optimist înaintea acestui turneu de calificare, ci modul în care băieții au pregătit în ultima lună și jumătate. Atmosfera din cadrul lotului este bună și personal am văzut dăruire. Am avut o discuție scurtă și punctuală. Le-am urat multă sănătate, le-am mulțumit pentru faptul că au făcut sărbătorile la echipa națională și  le-am transmis și prima pentru acest obiectiv intermediar".

Triplul câștigător al Ligii Campionilor cu Barcelona a enumerat principalele atuuri ale tricolorilor în tentativa de a reveni în elita mondială: mai mulți jucători în campionate de top din Europa, o competiție internă echilibrată cu multe dueluri puternice, revenirea lui Alexandru Șimicu la lot, dăruirea pe teren la ultimele meciuri și, nu în ultimul rând, sacrificiul jucătorilor din ultima lună când și-au petrecut inclusiv sărbătorilor pe avioane și în cantonament.

"Echipa națională arată bine în momentul de față deoarece sunt destul de mulți jucători care evoluează în campionate puternice. E important să avem la echipa națională handbaliști care au meciuri tari în picioare săptămână de săptămână. Liga Zimbrilor nu mai este nici ea o competiție de ici de colo, sunt meciuri tari, cu rezultate surpriză, și asta ajută echipa națională. Faptul că Șimicu este un jucător bun, într-un campionat foarte bun, este o confirmare a valorii lui și România are nevoie de el ", a subliniat Alexandru Dedu.

Dedu a cerut însă răbdare fanilor handbalului masculin și a explicat că munca depusă de Xavier Pascual Fuertes va da roade în timp, obiectivul tehnicianului spaniol fiind calificarea la JO Tokyo 2020.

"De multă vreme vorbim de lucruri decisive, dar aceste lucruri mari se pot face doar prin mulți pași mici. Așa cum Pasqui spunea recent noi vrem mereu rezultate mâine, dar lucrurile serioase de fac construind în timp. Într-o discuție cu antrenorul naționalei, am căutat soluții pentru revenirea în lumea bună a handbalului. O opțiune este să te califici, iar alta sa organizezi competiții importante precum Europene sau Mondiale. Din păcate, a doua variantă este imposibiulă din cauza infrastructurii, așa că ne rămâne varianta grea. Este într-adevăr foarte importantă calificarea la Campionatul Mondial deoarece este singura cale de a reintra în topul mondial masculin", a concluzionat președintele FRH.

Programul României:

România – Italia, 11 ianuarie, ora 20.00

România – Insulele Feroe, 12 ianuarie, ora 17.30

România – Ucraina, 13 ianuarie, ora 19.15

*Prima clasată în grupa de la Bolzano (Italia) se califică în play-off-ul pentru Campionatul Mondial 2019, baraj programat în iunie 2018. Meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport și Telekom Sport.

About Valentin Popa

administrator - Divers Media Solutions SRL

Check Also

Canotaj: Nicoară Cristian – vicecampion european de juniori

Cristian-Vasile Nicoară, sportiv legitimat la secția de canotaj a Clubului Sportiv Școlar Călărași și pregătit …

Niciun comentariu de arătat.


Comentarii recente

Arhive

Weather

Advertisement

Weather

Advertisement