Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 12-a: Dunărea Clărași – Unirea Târlungeni 1 – 0
Dunărea Călăraşi a obţinut sâmbătă, în runda a 12-a a Ligii 2, pe teren propriu, prima victorie după o pauză de patru etape şi a scapat pentru moment de zona fierbinte a clasamentului. Baudoin Kanda a marcat unicul gol al partidei cu Unirea Tărlungeni, în minutele de final. Contra echipei ilfovene din Ştefăneşti cu numele comunei braşovene Tărlungeni, în primul ”11” al Dunării s-a regăsit şi un jucător sârb, Boris Zivanovic, un mijlocaş achiziţionat în săptămâna premergătoare meciului.
De data aceasta le-a ieşit călărăşenilor! „Spartanii” lui Adrian Mihalcea s-au impus la capătul unui meci fără istoric, în care doar punctele puse în joc au contat pentru ambele formaţii. Oaspeţii aveau nevoie ca de aer să părăsească zona retrogradării, iar Dunărea avea un singur obiectiv: victoria, pentru a nu ajunge la rândul ei pe loc ce duce în Liga 3. Tehnicianul călărăşenilor l-a folosit încă din primul minut pe noul venit, mijlocaşul Boris Zivanovic. Sârbul a avut o evoluţie bună, având în vedere că s-a aflat la prima participare, dar nu a putut juca toate cele 90 de minute, fiind schimbat în minutul 69 de Mircea Ştefan.
Urmăriţi din tribuna oficială a stadionului „Ion Comşa” şi de scouterul lui Dinamo, Dănuţ Lupu, Dunărea a reuşit într-un final să înscrie golul victoriei, în minutul 85, dar ar trebui să notăm şi şutul în bara transversală al lui Ciocâlteu (10) şi ocazia lui Boris din minutul 69, care a reluat mingea cu capul în bară. Înainte de pauză, Şandru (41) a trimis mingea în plasă, însă golul a fost anulat pentru offisde. Bodo Kanda, fotbalist cu o viteză foarte bună, a reuşit dintr-un meleu format în careul oaspeţilor să introducă balonul în poartă şi să spargă gheaţa după patru etape în care Dunărea nu a mai simţit gustul victoriei.
Pentru moment, cu cele trei puncte, echipa lui Adrian Mihalcea se distanţează de celelalte formaţii care sunt în zona retrogradării, dar rămâne la -5 adevăr cu 16 puncte şi urmează o deplasare grea. Pe 22 octombrie, călărăşenii se vor deplasa la Arad pentru a da din nou piept cu trupa împotriva căreia s-a bătut sezonul trecut pentru barajul de promovare.
Debut cu dreptul pentru Boris Zivanovic
Meciul cu Unirea a reprezentat şi debutul sârbului Boris Zivanovic (foto principal, în centru) în echipa Dunării. Venit liber de contract la Călărăşi în cursul săptămânii trecute, mijlocaşul care ultima dată a jucat în prima ligă din Slovenia, la FC Koper, a fost folosit de Mihalcea ca titular şi a rămas pe teren aproape 70 de minute, perioadă în care a trimis mingea o dată în bară.
În cariera sa, sârbul de 27 de ani a mai evoluat în SUA la Pittsburgh Riverhounds FC, în Ungaria la Nyíregyháza Spartacus FC sau Honved, dar şi în Serbia la FK Radnički 1923 Kragujevac.
Mihalcea s-a luat de suporteri
La finalul meciului cu Unirea Târlungeni, chiar dacă echipa sa a câștigat, antrenorul călărășenilor nu a fost pe placul suporterilor care i-au cerut demisia. Mihalcea s-a dus să discute cu micuța galerie a Dunării dar nu a avut niciun succes. Acesta i-a întrebat pe suporteri de ce-l înjură iar aceștia i-au cerut să plece de la echipă. Tehnicianul s-a plâns și de faptul că nu el a făcut achizițiile în această vară.
Au evoluat echipele:
Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ibrian, Bg. Panait, Bg. Şandru, D. Barna, Zivanovic (M. Ştefan 69'), Preoteasa, P. Radu, Bg. Danciu (R.Licu 57'), Ciocâlteu (Val. Balint 72'), Kanda
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Ţenea, Sil. Ilie, Sil. Matei.
Antrenor: Adrian Mihalcea.
Unirea Târlungeni: I. Popescu – Ciortan, E. Nicu, Burnea, M. Alecsandru, Gab. Lazăr, Zaina, G. Ivan (cpt.)(Tigoianu 88'), I. Anghel (Niculae 54'), Alin Pătraşcu (Sin 88'), G. Mihai.
Rezerve neutilizate: Manciu – Nicolici, Mbabi, Alb. Voinea.
Antrenor: Laurenţiu Tudor (în tribună).
Stadion: ”Ion Comşa” (Călăraşi); Spectatori: 300; Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti); Asistenţi: Florin Pucheanu (Ulmi) şi Doru Zamfir (Slatina).
Rezultate / etapa a 12-a:
FC Braşov – Foresta Suceava 2-1
FC Academica Clinceni – Metalul Reşiţa 2-3
Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 0-3
Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte 2-0
CS Afumaţi – ACS Berceni 4-0
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Baloteşti 0-0
Juventus Bucureşti – ASU Politehnica Timişoara 5-0
Dunărea Călăraşi – Unirea Tărlungeni 1-0
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila 2-0
Olimpia Satu Mare – UTA Bătrâna Doamnă 3 – 0
Etapa a 13-a, Sâmbătă, 22 Octombrie
Unirea Tărlungeni – FC Academica Clinceni 11:00
UTA Bătrâna Doamnă – Dunărea Călăraşi – 15:00 în direct la Digisport
ASU Politehnica Timişoara – Olimpia Satu Mare 11:00
ACS Berceni – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 11:00
Chindia Târgovişte – CS Afumaţi 11:00
CSM Râmnicu Vâlcea – Luceafărul Oradea 11:00
Foresta Suceava – Şoimii Pâncota 11:00
Dacia Unirea Brăila – FC Braşov 11:00
Metalul Reşiţa – CS Mioveni 11:00
CS Baloteşti – Juventus Bucureşti 11.00